Monday, January 7, 2013

Vacanta de student la Costinesti

Costinestiul este recunoscut ca fiind statiunea-magnet a studentilor pe timpul verii. Daca Mamaia este binecunoscuta pentru coditiile de cazare de lux, cluburile sclipicioase si preturile ametitoare, Eforie Nord ca o  statiune pentru intreaga familie, iar Vama Veche o statiune a boemilor, Costinestiul este statiunea cea mai apreciata de catre studenti.


Trasaturile sale caracteristice: super aglomerata pe timpul verii, vile pestrite dar cu preturi studentesti, gratare incinse in curtile pensiunilor, cluburi pline ochi cu lume pusa pe distractie.

Costinestiul are si cateva simboluri care o evidentiaza printre celelalte statiuni. Unul dintre aceste simboluri este epava "Evanghelia". Acest vas a esuat in anii '60 din pricina conditiilor atmosferice nefavorabile, cat si a vizibilitatii reduse. "Evanghelia" era un vas comercial, ce apartinea unui om de afaceri grec. Intrucat costurile de recuperare a navei erau prea mari, ea a fost abandonata si ulterior ea a intrat in patrimoniul statului roman.  An de an, cei care doresc sa isi testeze curajul incearca sa ajunga acolo inot, iar cei care nu se incumeta inot totusi incearca sa ajunga acolo cu o ambarcatiune usoara care poate fi inchiriata de pe mal.

Pe plaja din Costinesti este minunat sa te plimbi in extrasezon, cand ramane pustie. Pe timpul verii, cearsafurile si prosoapele turistilor stau unul langa celalalt, fiind aproape imposibil sa razbati pana la malul marii daca nu te-ai trezit cu noaptea in cap sa vii pe plaja. Dupa ce in larg a fost furtuna, pe plaja veti gasi o multime de scoici si de melci cu dimensiuni considerabile.

Daca sunteti in cautare de cazare in Costinesti, exista o multime de posibilitati in acest sens. Puteti alege fie sa     va cazati la vile, cat si la pensiuni din zona sau hoteluri.

Printre atractiile Costinestiului se numara Lacul Costinesti, plaja din Costinesti, unde veti gasi nisip de calitate superioara, cat si faleza din Costinesti.

No comments:

Post a Comment